Dezvoltare durabilă și eficiență energetică







Vizitatori
webs counters
Obiceiuri şi tradiţii

În Ţara Maramuresului, mireasma tradiţiei este încă vie. Maramureşul înglobează toată viața rurală, neschimbată, obiceiurile ţăranului român şi modul lor de viață. Orice trecător, musafir sau turist, ce poposeşte prin zonă, are oportunitatea de a face un pas înapoi în timp şi de a fi martorul unei vieţi simple, trudite în natura acestui meleag.

Cu o zi inainte de "Ruptul Sterpelor", gazda de stână merge cu oamenii în locul unde va avea loc sărbătoarea şi construiesc atâtea staule, câte botee va forma stâna (boteiul cuprinde un număr mai mic de oi decât stăna). La fiecare staul se vor construi mai multe strungi deoarece în ziua "Ruptului" fiecare om işi mulge oile lui personal. După terminatul mulsului fiecare om, deţinător de oi merge la carâmb (lemn cu patru feţe) cu laptele muls. Laptele se toarnă în budacă (vas de lemn). Numai gazda de stâna măsoară laptele, acesta ia laptele de la primul om care a terminat de muls, îl pune în budacă, se bagă carambul în lapte şi se trage o linie pe carâmb până unde a ajuns laptele. Vara, la munte când va merge dupa brânza îşi va lua brânza după "măsurişul" de pe carâmb. După ce tot laptele e măsurat se face de către vătaf brânza, urda, jantiţa şi balmoş. Femeile aştern pe iarbă feţe de masă, scot din traistă horincă, ptiroşte şi pancove iar bărbaţii taie mieii. Pădurile vor rasuna de hori şi veselie.

Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşti , în noaptea Învierii, fiecare familie duce în traistă la biserică mâncare pentru a fi sfinţită şi anume: pasca (colaci împletiţi şi umpluţi cu brânză de oi), caş proaspăt, ouă roşii, cârnaţi, o bucăţică de slănină, cozonac, o sticla de vin roşu şi o lumânare mare care este aprinsă la sfărşitul slujbei, când preotul trece pe la fiecare şi sfinţeşte cu apa sfinţită bucatele aduse. La sosirea de la biserică se aşează masa festivă a întregii familii. Masa începe cu ciocnitul ouălor roşii adresându-se cuvintele "Christos a înviat!" la care se răspunde "Adevărat c-a înviat!". Acesta devine şi salutul între consăteni timp de 40 de zile până la Înălţarea la Cer când se schimbă salutul cu "Christos s-a înălţat!" şi răspunsul "Adevărat s-a înălţat!

Sânzienele

Obiceiurile legate de Sânziene se pierd în negura timpurilor. Sunt datini autohtone, al căror nume originar dac, s-a pierdut. S-a păstrat cel roman Sânziana, de la Sancta Diana.

Noaptea de 23 spre 24 a lu’ Ciresar îi o noapte sfântă! Fetele de măritat îşi pun sânzienile sub perină şi până spre dimineaţă îşi află holteii ce-o să le ieie şi dacă or ave’ belşug” , povestesc bătrânele din Moisei. Bătrânii îşi amintesc că sânzienele erau preotesele soarelui, nişte femei frumoase, care ieşeau în fiecare noapte de 24 a lu’ iunie din păduri şi pluteau de-asupra holdelor şi gospodăriilor de prin sate. Acesta era semn bun, pentru că ele făceau ca gospodăriile oamenilor să fie ferite de rău iar florile de pe câmpuri să primeasca parfum şi puteri de leac, astfel încât cei care făceau ceaiuri din sânziene şi dobitoacele care le mâncau primeau puteri. Legendele spun chiar că sânzienele nu aveau doar puteri benefice ci şi malefice, pe care le exercitau dacă oamenii nu le cinsteau aşa cum se cuvine, de ziua lor. „Apoi dacă nu le cinstesti, sânzienele aduc din senin vijelii, grindină, sau chiar distrug roada holdelor, belşugul pomilor, iar femeile şi animalele vor rămâne sterpe şi gospodăriile cădea-vor în paragină” , spun bătrânii satului.

În cadrul sărbatorii de Sânziene există două ritualuri importante în tradiţia populară: ritualul cununilor şi cel al făcliilor.

Conform tradiţiei, în dimineaţa zilei de 24 iunie copiii şi bătrânele iertate (n.r. văduvele) pornesc spre câmp, chiar înainte de răsăritul soarelui, să culeagă sânzienele. Tot atunci pornesc pe câmp şi fetele nemăritate care se dezbracă şi se scaldă ritualic în roua sânzienelor. Acest fapt este un act premarital, deosebit de important în satul tradiţional în care fetele aşteaptă măritişul ca o formă de împlinire. În Moisei există obiceiul ca fiecare membru al unei gospodării să arunce peste casă, propria cunună. În funcţie de locul în care aceste cunune rămâneau, au fost desluşite diferite simboluri.

Un alt ritual dedicat sânzienelor este cel al făcliilor, la care participă doar bărbaţii. Acestea erau construite de feciorii sau bărbaţii însuraţi cu o zi înainte de sânziene. Pe un băţ de molid, crăpat la vârf, se construieşte o făclie din aşchii şi ramuri de răşinoase, pentru că este foarte important fumul şi mirosul de răşină care trebuie să se întindă peste tot satul după aprinderea făcliilor. Făcliile sunt puse pe sobă şi sunt păstrate la uscat o zi sau două până când bărbaţii pornesc spre cel mai înalt deal din sat sau spre curtea bisericii unde se întâlnesc înainte de apusul soarelui. Odată ajunşi la locul stabilit, bărbaţii se asează în cerc iar după aprindere se aranjează în linie, pentru a forma ideea de hotar al satului şi învârtesc făcliile deasupra capului în sensul urcării soarelui pe cer, pentru a produce scântei şi pentru ca focul, în mod simbolic, să ajute soarele să fie puternic până la coacerea grânelor. După stingerea făcliilor acestea sunt înmânate moşnegilor care le înfing la capătul livezii sau la capul ogorului fiind considerat un semn al belșugului și al bunăstării până anul viitor.

Sărbătorile de iarnă

În Moisei, de Crăciun lumina nu se stinge şi nici o casă nu rămâne necolindată. Sărbătoarea e plină de obiceiuri frumoase, încărcate de semnificaţii pe care oamenii din toate părţile vin să le admire, pentru a se bucura de un Crăciun pur românesc.
Moiseiul mai păstrează încă vii multe dintre tradiţiile şi obiceiurile care se practică de sărbătorile de iarnă. Pe lângă celebrul obicei al colindatului, mai există încă, umblatul cu Viflaimul sau cu steaua, tradiţii nealterate.
Moiseiul înglobează toată viaţa rurală, neschimbată obiceiurile ţăranului român şi modul lor de viaţă. Orice trecător, musafir sau turist, ce poposeşte prin zonă, are oportunitatea de a face un pas înapoi în timp şi de a fi martorul unei vieţi simple, trudite în natura acestui meleag.

24-25 decembrie - Hristos se naşte şi Maramureşul e în sărbătoare

Hristos se naşte şi Moiseiul e în sărbătoare. După Slujba de Litie, moiseenii pleacă de la biserică şi colindă pe la case toată noaptea, împraştiind prin colinde, vestea Naşterii Mântuitorului. Satele sunt animate de cete de colindători, până a doua zi dimineaţa. Truda le e răsplătită cu nuci şi mere, cozonaci calzi şi cârnaţi, cu vin şi horinc. În Maramureş, de Crăciun lumina nu se stinge niciodată şi nicio casă nu rămâne necolindată. Sărbătoarea e plină de obiceiuri frumoase, încărcate de semnificaţii pe care oamenii din toate părţile vin să le admire, pentru a se bucura de un Crăciun pur românesc.

În ajun de Crăciun, cete de colindători se perindă pe la casele oamenilor aducând vestea cea mare: „Astăzi s-a născut Hristos!”. Maramureşul mai păstrează încă vii multe dintre tradiţiile şi obiceiurile care se practică de sărbătorile de iarnă. Alături de colindă se întâlnesc şi alte datini: steaua, viflaimul, irozii, capra, sorcova, pluguşorul care se continuă în ajun de Anul Nou şi care au rămas încă tradiții nealterate.

31 decembrie - Ajunul Anului Nou

Noaptea dintre ani e sărbătorită cum se cuvine în Moiseni, cu chefuri, colinde, mâncăruri tradiţionale, horincă şi voie bună. În noaptea dintre ani, satele răsună de glasul urlătorilor iar gospodăriile maramureşene se transformă în tărămuri ale credinţei populare.

În noaptea de Anul Nou, fetele de măritat ies târziu, la miezul nopţii, se duc lângă butucul pe care se crapă lemnele şi stau acolo tăcute, aşteptând să audă vreun sunet. Dacă se aude câine lătrând, se zice că vor avea bărbaţi răi, iar dacă se-aude un cântat de cocoş, vor avea barbaţi buni.

Credinţe:

- în Maramureş se crede că nu e bine să munceşti decât pe lângă casă in ajunul Crăciunului, că nu e bine să ceri sau să dai împrumut şi că rufele spălate în ajun aduc boli asupra familiei;

-se mai crede că acela care plânge în ajunul Crăciunului va plânge tot anul care urmează;.

-dacă animalele se culcă pe partea stângă, e semn că iarna va fi lungă şi geroasă;

-băieţii nu mănâncă bucate unsuroase, pentru ca nu cumva soţiile să le fie urâte;

-se posteşte în Ajunul Crăciunului pentru Maica Domnului, pentru că în ziua aceea Maica Domnului s-a muncit şi-a fost supărată; i-a fost greu, n-a mâncat nimic;

-se mai posteşte în Ajun pentru pâine, ca să rodească;

-interdicţie au şi dracii în seara de Crăciun: de frica copiilor care umblă cu colinda, stau ascunşi. Ca să se înmulţească vitele, li se dă din toate mâncărurile din Ajun seara, precum şi o bucăţică de aluat dospit;

-apa cu care se spală vasele în a treia zi de Crăciun se dă vitelor s-o bea şi, ca să se înmulţească, o parte din apă este aruncată peste vite;

-e bine ca în cele trei zile de după Crăciun să se strângă apa în care se spală vasele, apa care se fierbe într-un vas mare şi se lasă să se aşeze (dacă nu-i limpede, se scurge şi se pune să mai fiarbă). După ce apa e limpede ca lacrima, se păstrează până la primavară, când se scot albinele. Cu apa aceea se înconjoară stupii şi se stropesc, anume ca să nu-i poată nimeni deochea.

Claca

Dansul cu cosarca



Noutăți