Dezvoltare durabilă și eficiență energetică







Vizitatori
webs counters
Munţii Maramureşului

Situaţi la est de râul Vişeu şi în partea nord-estică a Ţării Maramureşului, Munţii Maramureşului fac parte din Munţii Carpaţi şi sunt formaţi doar dintr-un şir principal, care merge dinspre nord-vest spre sud-est. Aceştia formează o barieră naturală între Maramureş şi Bucovina, la est şi se extind departe, în Ucraina. Aceştia au aproape 100 km lungime, cu o suprafaţă totală de aproape 1.500 km pătraţi. Cel mai înalt vârf este Vârful Farcău (1.957 m).

Există o multitudine de râuri şi pâraie. Două râuri, Vaser şi Ruscova, împart şirul în trei părţi principale. Aceste râuri formează două din cele mai impresionante văi din regiune, cu pante riscante spectaculoase. Vaser, cel mai important afluent al Vişeului, este de aproape 60 km lungime. Valea este considerată ca fiind una dintre cele mai frumoase din Carpaţii Orientali oferind o succesiune de peisaje minunate şi unice.

Două lacuri glaciale pot fi descoperite în această zonă: Lacul Vinderel, cel mai mare lac glacial din Carpaţii de Est, situat la o înălţime de 1.684 m şi Lacul Băiţa. Mai multe specii de plante unice în regiune au supravieţuit în zona din imediata vecinătate.

Punctul de acces spre valea Vaser este oraşul Vişeu de Sus, care este şi punctul de pornire pentru Mocăniţa, un tren cu aburi, îngust, al cărui singur scop e de a merge spre vale. Calea ferată merge de-a lungul râului Vaser River şi este una dintre ultimele şine de căi ferate pentru locomotivele cu aburi, care încă mai este activă, din Europa, fiind şi singura din România care încă mai este folosită pentru a coborî buştenii de pe munţi. Construită după Primul Război Mondial doar pentru a transporta lemnul, Mocăniţa încă este folosită – în mod surprinzător – în scopul original.

În zilele noastre, în ciuda vârstei sale înaintate, locomotivei cu aburi i s-a mai dat o sarcină: aceea de a transporta turiştii. Având în vedere că acest loc este printre puţinele în care cineva poate merge într-un vagon tras cu puterea vaporilor, în fiecare an, bătrâna Mocăniţa atrage mii de turişti din toată lumea, oferindu-le călătorii de neuitat. Turiştii pot merge cu trenul până sus, în capătul văii, şi înapoi, bucurându-se de frumuseţea naturii. De asemenea, este posibil ca aceştia să se oprească pe drum, la una din numeroasele halte şi să înceapă o excursie prin munţi.

Totul începe la staţia de tren Vişeul de Sus (Căile Ferate Forestiere Vişeul de Sus sau CFF Vişeul de Sus). Cum aceasta nu e o staţie obişnuită de tren, ci una forestieră, nu există platforme pentru pasageri. Locul arată mai degrabă ca un deposit de lemne decât ca o staţie de tren, cu un puternic miros de lemn proaspăt tăiat. Dimineaţa foarte devreme, Mocăniţa este pregătită pentru excursia din zi. Atât vagoanele pentru turişti, cât şi cele forestiere sunt ataşate la locomotive cu aburi, se fac provizii de lemn şi de apă – ele sunt combustibilul motorului pe aburi – iar mecanicul porneşte motorul. După un timp, trenul şuieră lung, pufăind de-a lungul drumului. Urmând râul în cascade, trenul trece mai întâi pe lângă casele din Vişeul de Sus. Apoi, după aproape şapte kilometri, ruta intră în pădurea sălbatică, trecând pe lângă stâncile prăpăstioase ale strâmtorii, şi făcându-şi intrarea în munţi prin tuneluri întunecoase. Liniştea naturii este întreruptă nu doar de râul grăbit şi zgomotos, de pufăiturile şi sâsâitul trenului, ci, din când în când, şi de fluierăturile ascuţite ale locomotivei. Mocăniţa se strecoară apoi uşor în sus, pe pantele abrupte, deseori dând impresia că nu mai poate avansa şi că puterea aburului nu este suficientă. Totuşi, reuşeşte să continue aventura şi să transporte turiştii în locuri pitoreşti.

Excursia este lungă şi cu numeroase opriri. La urcare, trenul lasă vagoane goale, care sunt luate la întoarcere, pline de buşteni. Trenul opreşte şi când localnicii urcă de-a lungul drumului. Aceştia folosesc trenul pentru a aduce brânza în vale, la oraş, ca să o vândă, şi să viziteze satele învecinate. Pe lângă acestea, sunt necesare mai multe opriri pentru carburant, pentru că trebuie făcute noi provizii de apă. Apoi locomotiva este separată de vagoane şi este luată la râu. La întoarcere, le dă turiştilor o zdruncinătură puternică, doar pentru a-i înştiinţa că trebuie să fie pregătiţi pentru continuarea excursiei. Rezervorul trebuie, de asemenea, să fie încărcat cu lemn pentru foc. Trenul poate cădea de pe şine, dar la o viteză de 10 km/oră, acesta nu pune o astfel de problemă. Pasagerii (care sunt experimentaţi în această privinţă) ajută la repunerea trenului pe şine folosind tot ce văd în cale: bucăţi de lemn, lanţuri, topoare sau cârlige. Un tractor forestier poate da ultima împingere pentru ca excursia să poată continua. Când se călătoreste cu Mocăniţa urcând valea, ar trebui să se reţină că aceasta este ca o călătorie în timp: după plecarea din staţia Vişeu, telefonul nu mai are semnal, iar orice contact cu timpurile contemporane este pierdut; trenul este tras de o locomotivă veche, cu aburi, şi de aceea se cere atenţie sporită la scânteile sau funinginea care ar putea păta sau arde hainele; de-a lungul drumului, nu există magazine, iar proviziile de mâncare, apă şi alte consumabile trebuie făcute dinainte de plecare. “Neprevăzutul” este un cuvânt cheie în munţi şi turiştii sunt sfătuiti a nu plănui nimic pentru după-amiază, având în vedere că nu există o oră sigură a întoarcerii: ceva se poate strica (pentru că trebuie avut în vedere vechimea liniilor, de mai mult de 70 de ani, şi a locomotivei, care poate fi şi mai bătrână) sau pot fi copaci sau pietre pe linie. Pentru motive de siguranţă, cineva se poate da jos sau poate urca în tren doar la halte şi este interzis saltul din sau în tren în timp ce acesta este în mişcare. Călătorii pot merge doar în vagoanele speciale pentru pasageri, fiind strict interzisă urcarea în vagoanele de producţie sau pe scări. Având în vedere că acestea sunt trenuri nu doar pentru pasageri, aceştia din urmă trebuie să fie foarte atenţi când se mişcă buştenii sau când alte echipamente sunt pregătite. Haltele, măreţia munţilor şi pădurile neîmblânzite, râurile sălbatice care concură cu zgomotul şi sunetele trenului, cherestegiii, trenul însuşi cu mecanicul său, toate sunt motive de distracţie, de aventură, de încântare. În acest tren, oricine trebuie să uite destinaţia, timpul care se presupune că trece până la sfârşitul liniei, orarul şi alte griji cotidiene din viaţa noastră modernă şi nebună.



Noutăți