Dezvoltare durabilă și eficiență energetică







Vizitatori
webs counters
Ateliere de meşteşugari

Atelierul de ceramică a lui Tănase Cocean

(al cărui cuptor de ars datează de cel putin 300 de ani)

Acesta este cel mai vechi centru de ceramică nesmălţuită din spaţiul românesc. Centrul de ceramică este într-o gospodărie ţărănească aparţinând celui care a făcut faimos acest meşteşug în ultimele decenii. Creaţiile lui se remarcă prin calitatea lutului, grosimea pereţilor vasului, lipsa smalţului, linia sobră. Cuptorul în care se ard vasele este de factură romană. Unul dintre cei mai renumiţi ceramişti din ţară şi străinătate a fost Tănase Cocean din Săcel. Lucrările lui au ajuns să fie cunoscute la nivel mondial în multe ţări europene şi în America. Pentru continuitate, artistul a lăsat ca moştenire un cuptor vechi de 300 de ani (în care se ard lucrările din ceramică - 8 generaţii de olari s-au slujit de el), roata olarului şi multe alte unelte utilizate în această meserie. Îndeletnicirea sa în tainele olăritului o duce mai departe Burnar Tănase Cocean, împreună cu fiii lui şi soţia Marioara. Cuptorul rezistă destul de bine, însă uneori mai crapă din cauza temperaturii ridicate, însă este reparat cu multă migală şi atenţie. Pentru ca oalele sa iasă de bună calitate se caută pământ bun în zona Drobrodeaua. Aici, ceramiştii sapă tunele de zeci de metri pentru a descoperi pământul potrivit, deoarece nu orice fel de material este bun pentru ceramică. De aceea, primul pas spre o lucrare de calitate îl are alesul pământului. După cum spun specialiştii ceramişti, în funcţie de obiectul care urmează a fi modelat se alege un pământ negru, roşu sau gras. La Săcel, ceramistul lucrează ulcioare, în care apa stă multă vreme rece şi este utilizat în special de cosaşi şi femeile care lucrează la fân. De asemenea, se mai pot observa obiecte din lut precum farfurii, căni de diferite dimeniuni şi forme, clopoţei etc. Toate acestea sunt expuse în muzeul ceramistului care este deschis în fiecare zi. După cum spun gazdele, atelierul şi muzeul de ceramică sunt vizitate atât de români, cât şi de sute de străini. Din păcate, aceste tradiţii din străbuni sunt din ce în ce mai greu păstrate.

Atelierul de măşti populare a lui Vasile Susca

Puţine aspecte ale artei populare lasă o atât de pregnantă impresie ca măştile folosite în obiceiurile de iarnă. Confecţionate din blănuri, piele, pânze, la care se adaugă ciucuri coloraţi, mărgele, clopoţei, panglici, aceste măşti expresive au rolul de a înveseli spectatorii şi de a completa atmosfera de sărbătoare.

Atelierul lui Grigore Tulean (renumit pentru obiectele miniaturale din lemn)

Grigore Tulean realizează obiecte miniaturale din lemn folosite ca decoraţii (icoane sculptate, porţi de lemn miniaturale, mici cruci din lemn de cireş, care îi dau obiectului un farmec special), obiecte de uz casnic (cauce, fuse, pecetare, linguri etc.) şi jucării de lemn, încrustrate cu motivele tradiţionale folosite în Maramures, pe Valea Izei (romburi, cruci, “rozete”, “dinte de lup” , etc.).

Muzeul Ţărăncii Române Dragomireşti

Muzeul este amenajat într-o casă autentică ce datează din anul 1722, ridicată din piatră, lemn şi chirpici. Pe Valea Izei, în localitatea Dragomireşti, există “un colţ rupt parcă din rai”, în care tradiţia vie a Maramureşului Istoric s-a păstrat, ca prin minune, intactă. Oamenii de aici par neatinşi de schimbările ce se petrec în jurul lor. Îmbrăcaţi la fel ca acum un veac, cu “năfrămi”, “sumne” viu colorate şi “chieptare” frumos brodate, ei te întâmpină voioşi cu aceeaşi vorbă dulce, accentul inconfundabil şi mai ales regionalismele folosite de maramureşeni în exprimare. “Bună zâua şi bine aţi zânit pă la noi. Nu v-a păre’ rău, să ştiţi”, aşa te întâmpină oamenii locului.

Muzeul Tărăncii Române este amenajat într-o casă ţărănească ce datează din anul 1722, ridicată din piatră, lemn şi chirpici, fiind una dintre cele mai vechi case din lemn rotund din zonă. Casa este locuibilă şi a aparţinut Ilenei Chiş. După moartea ei, Nicoară Timiş, cu sprijinul Primăriei din localitate, a pus bazele muzeului. Acesta a fost inaugurat în anul 2001, şi reprezintă un omagiu adus femeii pentru rolul important pe care l-a avut şi îl are în dezvoltarea societăţii, păstrând vie, de veacuri întregi, credinţa creştină, datinile, obiceiurile tradiţionale şi portul popular. Cuprinde o colecţie de obiecte casnice, unelte, elemente decorative şi îmbrăcăminte. În curte sunt câteva statui sculptate din lemn înfăţişând femei.



Noutăți